Home » Cultură » Asii tancurilor

Asii tancurilor

Publicat: 01.08.2008
Secolul marilor confruntari armate ale istoriei omenirii, tumultuosul secol XX , aducea pe fronturile lumii o arma cum nu se mai vazuse nicicand. O arma uriasa, impenetrabila, capabila sa puna capat oricarei rezistente si care nu cunostea obstacol atunci cand trebuia sa inainteze spre liniile inamice – tancul. Vis al oricarui general, cosmar al oricarui soldat de rand, tancul s-a dovedit arma cu cea mai rapida evolutie din istoria militara a lumii. Cum a modificat acesta conceptia despre razboaie si cine au fost razboinicii care schimbau cursul istoriei, va invitam se descoperiti in cele ce urmeaza.

Conceptul de tanc sau de masinarie blindata, care sa nu poata fi distrusa de armele conventionale nu este o idee aparuta in timpurile moderne. In fapt, inca din antichitate, turnurile de asalt, impanzite cu arcasi si catapulte, duceau cu gandul la distrugatoarea arma care avea sa apara doua milenii mai tarziu. Chiar si in Evul Mediu, dorinta strategilor militari de a gasi o solutie prin care soldatii sa treaca neatinsi prin focul inamic si prin sarjele de cavalerie il determina pe Leonardo da Vinci sa puna la punct un vehicul circular, asemanator unei testoase, propulsat mecanic si dotat cu tunuri de mici dimensiuni. Din fericire, vehiculul a ramas fara aplicatie practica pe campul de lupta, iar aparitia tancurilor se amana pentru inca cinci secole.

Avea sa vina, insa, anul 1914, anul primei conflagratii mondiale si a schimbarilor majore de pe harta geopolitica a lumii. Acelasi an in care un ofiter englez, Sir Ernest Dunlop Swinton, aducea in fata superiorilor o propunere cu totul si cu totul neobisnuita. Britanicul propune, nici mai mult, nici mai putin, decat blindarea excavatoarelor folosite in constructii, si dotarea acestora cu tunuri de asalt. Privita cu reticenta de strategii vremii, propunerea este sprijinita fervent de nimeni altul decat Winston Churchil, pe atunci Prim Lord al Amiralitatii. Numai datorita acestuia, peste mai putin de un an, Marea Britanie debarca in Franta prima divizie de tancuri din istorie. In dorinta de a tine proiectul secret, serviciile de informatii britanice lansau ideea unui transport imens de rezervoare de apa, asa-numitele tancuri, nume pe care masinariile blindate il vor pastra pana in prezent.

Chiar daca efectul acestora pe campurile de lupta ale primului Razboi Mondial a fost mai mult unul psihologic, cea de a doua mare conflagratie mondiala avea sa gaseasca tancurile in fruntea oricarei armate moderne. Si poate nicaieri nu au fost mai eficiente decat in noua conceptie germana despre razboi numita Blitzkrieg – Razboiul Fulger. Era momentul in care, pe scena istoriei, aparea un nou tip de soldat – tanchistul. Ascuns privirilor inamice de uriasa masa de otel, dotat cu unele dintre cele mai puternice arme ale momentului, acesta era capabil sa semene groaza chiar si in inimile celor mai curajosi adversari. Descopera va invita la un periplu prin lumea celor mai temuti si mai eficienti tanchisti din istorie, cei care, mai mult decat oricand, au schimbat orice conceptie conventionala asupra lumii si a razboaielor.

Kurt Knispel

Orice manual de istorie a luptelor motorizate incepe, inevitabil, cu germanul nascut in regiunea sudica a Cehoslovaciei, Kurt Knispel. Cu cele 168 de tancuri inamice distruse (unele surse mentioneaza chiar 195), Knispel este considerat astazi drept cel mai mare comandant de tancuri din istorie.

Germanul naturalizat s-a nascut in 1921, in localitatea Salisov din fosta Cehoslovacie. Inca din anii copilariei, pasiunea sa pentru masini si pentru mecanica a fost una evidenta. Constienti de inclinatia fiului lor, parintii lui Knispel il trimit ca ucenic intr-o fabrica de automobile, unde acesta deprinde tainele asamblarii si repararii motoarelor uriase pana in 1940, an in care, din cauza inceperii razboiului, este nevoit sa se inroleze.

Stagiul militar il efectueaza in Germania, initial ca infanterist, apoi ca incarcator in Regimentul 29 Panzer, acolo unde invata sa lucreze pe mai toate modelele germane de tancuri. Botezul focului il primeste chiar in Rusia, odata cu lansarea Operatiunii Barbarossa, acolo unde lupta pe mai toate fronturile importante: de la Yarzevo la Stalingrad, si de la Leningrad la Kursk si apoi in Caucaz. Reintors in Germania, in 1943, pentru a primi comanda noilor tancuri Tiger, Knispel este repartizat in Normandia, unde lupta cu succes impotriva fortelor aliate. Avansul Armatei Rosii il trimite, insa, din nou pe frontul de est, de data aceasta in Ungaria, tara in care participa, pratic, la orice lupta importanta, in Kecskemet, Gyula, Mezotur, Torokszentmiklos, Cegled si Neutra.

Knispel a luptat in timpul celui de al doilea Razboi Mondial, in peste 100 de confruntari cu tancurile inamice, pe aproape toate fronturile, reusind de fiecare data sa iasa invingator.

Ca o ironie a sortii, Kurt Knispel a fost ucis in misiune chiar in tara sa natala, la Wostitz, cu putin timp inainte de incheierea razboiului, mai precis la 28 aprilie 1945. In ciuda reputatiei sale si a evidentei superioritati pe campul de lupta, Knispel nu a primit niciodata decoratia Crucea Cavalerilor, medalie de rang inalt acordata celor mai curajosi soldati germani, cu toate ca a fost propus de nu mai putin de patru ori pentru aceasta distinctie.

Michael Wittman

O veritabila legenda a tanchistilor din cel de al Doilea Razboi Mondial este, cu siguranta, germanul Michael Wittmann. Ofiter de rang inalt in armata germana (Hauptsturmfuhrer), Wittmann s-a remarcat atat pe frontul de vest cat, mai ales, pe cel estic, acolo unde reusea sa scoata din lupta 138 de tancuri inamice, 132 de baterii antitanc si nenumarate vehicule blindate. In fapt, reputatia de invincibilitate pe care si-o crease, parte si a propagandei naziste, nu poate fi egalata decat, poate, de cea a celebrului pilot german din primul Razboi Mondial, Manfred Albrecht Freiherr von Richthofen, cel supranumit Baronul Rosu.

Nascut intr-o familie de fermieri din Bavaria, la 22 aprilie 1914, Wittman s-a simtit atras dintotdeauna de masinile uriase, asa cum el insusi declara intr-un interviu in timpul razboiului. La numai 20 de ani, germanul se inroleaza voluntar in armata, intr-o divizie de infanterie. Cererile sale repetate de a fi mutat la o divizie de tancuri sunt acceptate doi ani mai tarziu, atunci cand Wittmann este repartizat in randul trupelor motorizate SS.

Inceputul razboiului il gaseste pe Michael Wittmann in prima linie, fiind unul dintre primii tanchisti care trecea granita Austriei si, apoi, pe cea a Cehoslovaciei. Urmeaza campania din Uniunea Sovietica, totul culminand cu Batalia de la Kursk ( probabil cea mai mare confruntare din istorie, cu aproape 7000 de tancuri desfasurate pe campul de lupta si peste 2 milioane de infanteristi, sprijiniti de circa 5000 de avioane de lupta). In ciuda infrangerii germanilor, Wittmann iese victorios din toate confruntarile, fiind decorat de 10 ori pentru curajul sau pe campul de lupta. In momentul repartizarii sale pe frontul de vest, germanul distrusese nu mai putin de 88 de tancuri rusesti.

Poate cea mai cunoscuta lupta a lui Michael Wittmann s-a dat, insa, in Franta, in asa-numita Batalie de la Villers-Bocage. Desi atacul german trebuia sa aiba loc in dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1944, in ceea ce se vroia o ambuscada asupra Brigazii Blindate 22 a armatei britanice, Wittmann declanseaza ostilitatile de unul singur (unele surse precizeaza ca ar fi fost sprijint de inca doua tancuri Tiger I) asupra intregului convoi aliat.

Data fiind perfecta coordonare pe care o stabilise in timpul confruntarilor din Rusia, cu nelipsitul sau camarad Balthasar Woll, incarcator pe tancul condus de Wittmann, acesta scotea din lupta 11 tancuri britanice si un numar nedefinit de masini blindate si vehicule de transport, fara a suferi nicio avarie. Efectul actiunii sale avea sa fie unul evident, trupele britanice demoralizate fiind infrante in dupa amiaza aceleiasi zile de restul blindatelor germane. Cu toate acestea, participarea sa la cel de al doilea atac de la Villers-Bocage, ramane inca un subiect aprins de discutie, sursele germane sustinand ca Wittmann ar fi distrus inca 20-30 de tancuri inamice, in timp ce sursele aliate neaga orice participare a sa in lupta decisiva din orasul francez.

In fapt, controversele legate de Michael Wittman nu s-au oprit nici dupa moartea sa, survenita la 8 august 1944. Ridicat la rangul de erou national in Germania, tanchistul german era discreditat de serviciile de informatii aliate prin orice mijloace. Chiar si momentul mortii sale, in timpul atacului de St. Aignan de Cramensil ramane inca un mister. Daca pentru germani, tancul lui Wittmann a fost distrus de un atac aerian, aliatii sustin si in prezent ca acesta a cazut sub focul unui tanchist canadian. Singura fotografie a tancului in care si-a pierdut viata comandantul german arata, insa, o masina complet distrusa, ceea ce duce cu gandul, mai degraba, la un puternic proiectil lansat din aer. Cu toate acestea, registrele britanice nu mentioneaza nici un atac al avioanelor de lupta in ziua respectiva.

Ramasitele lui Witmann si ale echipajului sau au fost reinhumate de abia in 1983, in cimitirul La Cambe din Franta, dupa ce zacusera timp de 39 de ani intr-un mormant fara nume.

 

Citeste continuarea in pagina a 2a

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase